În timpul perioadei Primăverii şi Toamnei (770-221 î.Hr.) trăia un maestru în arta muzicii care purta numele Boya Yu. El avea o bună stăpânire de sine şi era dăruit cu o superbă măiestrie în interpretarea pieselor muzicale la felurite instrumente.

 

Într-o seară de vară, Boya nu putea adormi deloc, aşa încât a ieşit să se plimbe cu barca. Luna era luminoasă şi o adiere răcoroasă sufla uşor. Inspirat de frumuseţea naturii, s-a oprit şi a început să cânte. Muzica lui armonioasă suna foarte frumos, iar el îşi arăta astfel aprecierea faţă de natură prin arta sa.

 

Deodată, cineva a strigat cu putere „Bravo!”. Boya s-a oprit din cântat, uitându-se în jur. A zărit un dulgher ce stătea în picioare pe mal. Boya a devenit foarte bucuros că acest om i-a înţeles cântecul, aşa că l-a invitat în barca sa, ca să îi cânte.

 

Când Boya a interpretat o piesă muzicală care elogia munţii cei înalţi, dulgherul a exclamat: „Minunat! Melodia este la fel de magnifică şi demnă ca Muntele Tai, ca şi când ar fi la înălţimea cerului.”

 

Când Boya i-a cântat o bucată muzicală care descria furia valurilor, dulgherul i-a spus „Magnific! Melodia este la fel de vastă ca marile fluvii!”.

 

Boya, foarte entuziasmat, i-a răspuns…

 

Pentru a citi in continuare articolul intrati aici.

Spune si altora!