Despre Sun Yang, care a trăit în China, în timpul perioadei Primăverii şi Toamnei (770-476 î.Hr.), s-a spus că poseda o uimitoare abilitate de a recunoaşte caii cu aptitudini deosebite. Întrucât Sun Yang era atât de bun la identificarea cailor ieşiţi din comun, oamenii îl cinsteau supranumindu-l Bo Le, numele dat zeităţii stăpânitoare a cailor.

 

Se spune că pe vremuri, regele statului Chu i-a dat lui Sun Yang sarcina de a găsi un cal înzestrat cu „puterea de a alerga o mie de mile pe zi.” Sun Yang i-a spus regelui că asemenea „cai de o mie de mile” sunt exemplare rare şi, prin urmare, greu de găsit. Pentru a afla un astfel de cal, ar trebui, aşadar, să cheltuiască o grămadă de timp călătorind prin întreg ţinutul. Cunoscându-i reputaţia lui Sun Yang, regele i-a acordat această permisiune.

 

Sun Yang călători prin mai multe regiuni, inclusiv prin Yan şi Zhao, care sunt faimoase pentru crescătoriile de cai. Căutând cu băgare de seamă, trecu printr-o sumedenie de greutăţi, însă nu putu afla calul potrivit.

 

Într-o bună zi, pe când călătorea prin statul Qi, Sun Yang văzu un cal ce se chinuia să urce un deal, trăgând după sine o căruţă plină cu sare. Mârţoaga horcăia şi gâfâia la fiecare pas.

elefant.ro%20

 

Când calul îl zări pe Sun Yang, necheză zgomotos dintr-o dată, ridicându-şi capul şi deschizând ochii larg. Era ca şi cum calul dorea să îi spună ceva lui Sun Yang. Cu acest zgomot, Sun Yang îşi dădu seama pe loc că găsise acel cal înzestrat şi rar întâlnit, pe care îl căutase.

 

„Niciun alt cal nu poate galopa mai iute decât acesta pe câmpul de luptă. Însă, la trasul căruţei este…

 

Pentru a citi in continuare articolul intrati aici.

Spune si altora!