Tin minte ziua in care in care am mers impreuna cu parintii si sora mea la balta / lacul Doaga. Aveam doar 12 ani si invatasem deja sa inot. Tatal meu a facut si facultatea de marina si a avut grija ca amandoi, atat eu cat si sora mea, sa stim sa inotam cat mai bine. Atunci am descoperit tehnica simpla care m-a ajutat sa inot 3 km.

 

Era o zi foarte frumoasa de vara. Cerul era senin complet, afara erau in jur de 28 – 30 de grade, apa lacului era calduta si vantul adia usor. Am ajuns, tata a parcat masina si ne-am dus langa lac unde am intins o paturica. Eram in partea laterala a apei, nu in zona cu plaja. Se pare ca incercam ceva nou, dintr-o alta perspectiva.

 

Mi-am dat jos hainele si am ramas in slip. In timp ce ma indreptam catre apa, simteam cum paseam prin iarba, prin diferite buruieni si crengute, pana am ajuns la malul acoperit cu pietricele. Fata de zona unde este plaja amenajata, aici malul era ceva mai abrupt. Am intrat in apa pana la glezne. M-am uitat de jur imprejur de-a lungul luciului apei, spre plaja apoi la copacii din jur. In timp ce vantul le misca crengile, pentru cateva momente am putut sa vad arborii cu totul, suprinzand miscarea tuturor frunzelor in acelasi timp. Parca imi faceau cu mana…

 

Am intors privirea catre tatal meu care deja si-a inceput ritualurile: si-a incalzit incheieturile mainilor, gatul, spatele, a scuturat de cateva ori din picioare, apoi a inceput sa se ude cu apa pe maini, apoi pe picioare, pe umeri, piept, spate, cap, apoi de cateva ori s-a scufundat cu totul in apa. S-a avantat cativa metri in larg in stilul bras, apoi intr-o zona care parea adanca cam de 2 metri, a inceput exercitiul care pentru mine reprezinta cheia pentru a inota pe distante lungi.


 

Acest exercitiu a devenit un declansator care ma ajuta sa intru in starea necesara pentru a inota pe distante lungi.

 

Tatal meu spune ca te ajuta sa nu-ti intre deloc apa in nas. Chiar daca la inceput il faci de mai multe ori, pana la urma functioneaza. La mine s-a transformat in altceva. In ce consta exercitiul? Fiind cu capul afara din apa, inspiri aer cat poti de mult, apoi te scufunzi. Chiar in momentul in care nasul ia contact cu apa:

 

  1. incepe sa expiri cu putere aerul pe nas.
  2. In timp ce te scufunzi vertical si elimini aerul pe nas, corpul se lasa la fund si daca esti intr-o zona in care adancimea apei este putin mai mare decat inaltimea ta, vei ajunge cu picioarele la fund.
  3. Continuand sa expiri intr-un ritm normal pe nas, vei simti ca incepi sa ramai fara aer. Atunci cand apare aceasta senzatie, cel mai probabil deja ai ajuns cu talpile pe fund.
  4. Impinge-te usor in picioare, continuand sa expiri pe nas, pana ajungi la suprafata si scoti capul din apa.
  5. Acum ca esti cu capul afara, inspira pe gura. Gravitatia te va trage in mod natural in jos si asta este bine. Chiar in momentul in care nasul ia contact cu apa, repeta pasul 1, si tot asa de cateva ori.

 

Acest proces in sine poate fi foarte relaxant. Iti oxigeneaza intreg corpul si iti pregateste plamanii pentru efort sustinut.

 

Pentru mine a avut cateva efect suplimentare. Dupa ce-l faceam de cateva ori, am observat ca in momentul in care eram sub apa, puteam opri expiratia pe nas si sa stau nemiscat sub apa. Stateam asa cu ochii inchisi, simtind fiecare bataie a inimii, simtind cu fiecare parte a corpului meu era inconjurata de apa, senzatia talpilor ce atingeau fundul, imi simteam mainile, picioarele, capul, deveneam foarte constient de mine, de corpul de meu, de ceea ce se intampla in interiorul meu.

 

In acea zi, am facut exercitiul de cateva ori, mai mult decat faceam de obicei. Scotand capul afara, tata se uita la mine si apoi mi-a propus o cursa lunga: mi-a propus sa traversam lacul pe lung, dus-intors. Aproape fara sa ma gandesc, i-am spus da. Pentru siguranta, el impingea in paralel cu mine o saltea de doua persoana, in caz ca oboseam. Si uite asa, am pornit. El inota in stilul bras iar eu liber. Ma rog, un pseudo stil liber cu capul mereu la suprafata.

 

Dupa mai multe zeci de metri, simteam o durere intensa in brate, mai ales in zona umerilor. Periodic tata ma intreba daca mai pot si eu ii raspundeam cu incredere: “Da, mai pot!”. Ceva din mine imi spunea sa persist in timp ce-mi simteam corpul trecand prin apa, simtindu-mi mainile, picioarele si capul, avand atentia indreptata catre interiorul meu. Am persistat si pentru prima data am trecut de ceea ce am numit la momentul respectiv, “bariera efortului”. Durerea din brate a disparut complet. Mainile parca se miscau singure. Mi se parea ciudat insa in momentul in care incercam sa rationez ceea ce mi se intampla, simteam cum durerea parca dorea sa revina. Asa ca mi-am spus sa imi mentin mintea limpede si sa continui sa inot.

 

Tata ma tot intreba daca mai pot, pentru ca nu mai inotasem niciodata atat de mult. I-am spus la un moment dat ca sunt bine si daca nu voi mai putea, ma voi prinde de saltea. Am ajuns in zona cu plaja si tata mi-a propus sa ne odihnim putin. Insa eu nu. Simteam cum corpul imi vibra usor de parca eram bagat in priza. Asa ca i-am spus sa ne intoarcem. In nici 10 secunde, inotam inapoi.

 

Ajuns la mal, tata m-a felicitat pentru performanta mea iar eu, asezandu-ma pe mal si rasufland intens, ma uitam spre lac incercand sa ma gandesc mai bine la experienta prin care am trecut.

 

Cativa ani si cateva tehnici de NLP (Programare Neuro-Lingvistica) mai tarziu, in bazinul de dimensiuni olimpice din Golesti, Vrancea, aplicand aceeasi tehnica, conectandu-ma cu mine insumi, fiind doar eu si apa, am inotat 60 de bazine. Aceasta tehnica simpla m-a ajutat sa inot 3 KM. 

Be Sociable, Share!