Aşa cum spune literatura antică chineză, să înţelegi principiul Yin si Yang este foarte simplu. Înseamnă umbra (partea umbroasă) şi lumina (partea însorită), care mai târziu au însemnat rece şi fierbinte, sus şi jos, stânga şi dreapta, înăuntru şi înafară, ziua şi noaptea, bărbatul şi femeia, activul şi pasivul etc.

 

Filozofii chinezi antici credeau că opoziţia dintre Yin si Yang şi fluctuaţia sunt inerente naturii însăşi, şi astfel opoziţia, creşterea şi descreşterea yin si yang reprezintă legea de bază a universului.

 

Cele cinci elemente, Wu Xing în chineză, se referă la mişcările metalului, lemnului, apei, focului şi pământului. În urma experienţei practice din viaţa de zi cu zi, chinezii cred că cele cinci elemente reprezintă esenţa materiilor prime şi a tot ceea ce există în lume.

 

Doctrina celor cinci mişcări descrie două cicluri: un ciclu al generării sau al creaţiei şi un ciclu al trecerii sau distrugerii. Înăuntrul celor două cicluri există balanţa generării mutuale şi inhibiţiei mutuale ale celor cinci mişcări.

 

Yin si Yang

 

Yin si Yang nu se referă la interpretarea absolută potrivit căreia “lumina înseamnă bine, întunericul înseamnă rău”, ci se referă mai mult la natura relativă. Luând spre exemplu bărbatul şi femeia. Bărbatul este Yang şi femeia este Yin. Cu toate acestea putem diviza femeile pe vârste, de exemplu femeile bătrâne sunt privite ca fiind Yin, iar fetele tinere sunt privite ca Yang. Cât despre fiecare individ în parte, partea din faţă a corpului este Yin, iar partea din spate este Yang. Vorbind în general, natura yin si yang se poate schimba odată cu schimbarea conceptului, existând apoi o altă balanţă a Yin si Yang într-un Yin. Astfel că putem găsi o natură şi mai subtilă interconectată şi independentă a Yin si Yang într-un singur obiect.

 

Cu alte cuvinte, teoria Yin si Yang se referă la…

 

Pentru a citi in continuare articolul intrati aici.

Spune si altora!