Povestea Cocorului

In nord, pe o insula stancoasa, traia un stol imens de cocori. Generatii dupa generatii, stilul de viata obisnuit, ceea ce se considera a fi posibil si ceea ce se considera a fi imposibil, prietenii, dusmanii, ce inseamna o viata implinita, ce inseamna dificultatile si multe altele, erau predate mai departe, de la parinti la copii.

Intr-o frumoasa dupa-amiza, un pui de cocor a venit pe lume. Respectand stilul de crestere de pana acum, el a primit toate cunostintele si modul de a vedea lumea, ca toti ceilalti pui.

A sosit momentul in care le-au fost prezentate locurile periculoase in care zborul era strict interzis:

– Uita-te bine acolo… vezi cum se izbesc crengile si frunzele de stanci? Asa o sa patiti fiecare dintre voi daca va aventurati pe acolo. Nu radeti! “Aripa Iute” era cel mai bun dintre noi cand a vrut sa ne dovedeasca ce poate sa faca. Si ce credeti ca sa intamplat…? Exact!

Ceilalti pui se uitau cu ochi mari unii la altii. Puiul nostru a ramas pe ganduri, uitandu-se la locul dintre stanci.

A sosit momentul in care le-au fost prezentate locurile de hrana.

– Acolo este locul nostru de hrana. Mereu, generatii dupa generatii, a fost hrana pentru toate stolurile. Da, au mai fost perioade de seceta, insa am reusit sa trecem peste.

Unul din pui intreaba:

– Bunicul mi-a povestit ca in trecut, acum trei generatii, nu a fost destula hrana si le-a fost foarte greu.

– E, lasa asta! A fost acum mult timp in urma.

Puiul nostru se uita la locul de hrana, s-a uitat de jur imprejur, s-a uitat in sus parcurgand cu ochii intreg cerul pana ce i-a intrat soarele in ochi. I-a inchis rapid si a inceput sa lacrimeze. Se freaca la ochi si se uita in departare. Simte cu vantul ii mangaie penele, asculta cu atentie gadurile si inspira de cateva ori. Apoi se intreaba:

– Oare cum au reusit in trecut sa treaca peste perioada dificila? Sigur au aparut cativa care au facut lucrurile diferit. Daca faci mereu acelasi lucru si la un moment dat nu obtii rezultatul dorit, pare nebunie sa continui sa tot faci acelasi lucru si sa te tot conduca catre ceea ce nu-ti place.

A sosit momentul sfarsitului “instructajului vietii”. Timpul a trecut… puiul a crescut si a inceput sa-si puna intrebari:

Oare asta inseamna viata mea? Sa ma nasc, sa cresc, sa ma feresc de locurile periculoase, sa mananc din aceleasi locuri, sa-mi gasesc o pereche, sa fac macar un pui, sa imbatranesc, sa sper ca nu ma imbolnavesc si sa mor? Atat?

A mai trecut ceva vreme, incercand sa se integreze. Dar nu. Ceva din el dorea mai mult si stia ca exista mai mult de atat.

Asa ca intr-o zi, a hotarat sa caute cu adevarat ce este cel mai important pentru el. Si din momentul in care a gasit ceea ce cauta, desi lumea din jurul lui a ramas aceeasi, modul in care o percepea, modul in care il facea sa se simta, deciziile pe care le-a luat… i-au influentat intreaga viata in cele mai nebanuite moduri…si-a gasit calea