În jurul anului 1100 î.Hr. a fost stabilită o credinţă filosofică de către fondatorii dinastiei Zhou (周朝) conform căreia Cerul a conferit dreptul divin de a conduce acelora care erau vrednici din punct de vedere moral.

 

Această credinţă, cunoscută sub numele de "Voinţa Cerului" (天命, pronunţat ţian ming), este înrădăcinată adânc în cultura chineză şi a avut o influenţă fundamentală şi de durată asupra istoriei chineze.

 

Era stabilit că un conducător trebuie să fie înţelept şi drept, să urmeze Dao – Calea Cerului şi să fie în acord cu destinul.

 

Chinezii antici consideră că împăratul este un "fiu al Cerului", cu Cerul deasupra lui.


 

Lao Zi (老子) şi-a exprimat ideea unităţii Cerului şi a oamenilor în Dao De Jing (道德 经): "Omul urmează Pământul, Pământul urmează Cerul, Cerul urmează Dao şi Calea urmează ce este natural".

 

Conducătorii înţelepţi şi capabili din China antică venerau Cerul şi îşi preţuiau, respectau şi protejau supuşii. Istoricii înregistrau toate cuvintele şi faptele împăratului iar comportamentul împăratului era judecat după scrierile clasice confucianiste.

 

Regii înţelepţi aveau oficiali pricepuţi şi virtuoşi care le serveau drept profesori sau consilieri. Un exemplu este Yi Yin (伊尹), care l-a ajutat pe…

 

Pentru a citi in continuare articolul intrati aici.

Be Sociable, Share!