Update:
Calatoria noastra prin sunet te va ajuta sa te reconectezi cu sentimentul de recunostinta. Iti recomandam sa o asculti dimineata si seara >>> click aici <<<
* * *
Mai jos gasesti 10 obiceiuri de care trebuie sa scapi daca vrei sa fii fericit, pentru ca obiceiurile pe care le avem ajung sa ne defineasca si sa ne contureze viata.
La un moment dat, un om intelept a spus: “Fii atent la gandurile pe care le ai, pentru ca ele se vor transforma in cuvinte. Fii atent la cuvintele pe care le folosesti, pentru ca ele se vor transforma in actiuni. Fii atent la actiunile pe care le faci, pentru ele se vor transforma in obiceiuri. Fii atent la ce obiceiuri ai, pentru ca ele iti vor defini personalitatea. Fii atent la personalitatea pe care o ai, pentru ca ea va defini ceea ce vei deveni.”
Atunci cand renunti la obiceiuri care te trag in jos, incepi sa faci loc in viata ta pentru lucrurile care te fac fericit. Asa ca, incepand de astazi, scapa de urmatoarele obiceiuri:
1. Incerci sa fii altcineva
Aceasta este una dintre marile provocari ale vietii: sa fii tu insuti intr-o lume care incearca in continuu sa te faca sa semeni cu toti ceilalti. Mereu va fi cineva mai furmos, mai destept, mai tanar si nimeni dintre acestia nu vor fi ca tine. Evita sa faci o schimbare in viata ta doar pentru ca cei din jur sa te placa. Atunci cand esti tu insuti, oamenii potriviti te vor placea pentru asta si vei avea o stima de sine de nezdruncinat.
2. Fugi de problemele si fricile cu care confrunti
Rezolva-ti problemele si fricile rapid, fara sa fugi de ele. Cea mai buna solutie este sa le infrunti direct, indiferent cat de puternice ar putea sa para. Fricile, in mod specific, te pot impiedica sa iei decizii si sa treci la actiune. Te tin captiv in micul spatiu in care te simti complet in siguranta. Insa povestea vietii tale este o insiruire de experiente unice pe care le gasesti in afara zonei tale de confort. Faptul ca lasi fricile sau ingrijorarile sa te controleaze inseamna doar ca existi si nu traiesti in adevaratul sens al cuvantului.
Fie detii controlul asupra problemelor sau fricilor cu care te confrunti sau ele vor detine controlul asupra ta.
3. Te pui singur jos prin dialogul intern pe care-l ai
Printre cele mai eficiente metode de a ajunge cu moralul la pamant este sa te certi singur. Mintea este un instrument foarte bun atunci cand este folosit corect si se transforma intr-unul distructiv atunci cand este folosit incorect. Asa ca da-ti seama de dialogul intern pe care-l ai in timpul unei zile. Fiecare dintre noi are acest dialog intern insa nu suntem de fiecare data constienti de acest lucru sau de modul in care acesta ne afecteaza.
Henry Ford a spus-o foarte bine: “Daca esti convins ca poti sau daca esti convins ca nu poti, oricum ar fi, ai dreptate”. Sunt multe situatii in care nu reusim sa facem ceva pentru ca ne indoim ca o putem face sau avem un dialog intern negativ. Una din metodele prin care faci fata gandurilor negative sau emotiilor negative este sa creezi si sa dezvolti emotii pozitive opuse, care sunt mai puternice si mai intense. Asculta-ti cu atentie dialogul intern si inlocuieste gandurile negative cu ganduri pozitive si cu timpul vei observa cum modul in care te simti per total va lua o alta directie.
4. Traiesti cu mintea intr-un alt timp si spatiu
Unii oameni ajung sa-si traiasca intreaga viata incercand sa traiasca intr-un alt moment de timp si intr-un alt loc. Isi tot aduc aminte de ceea ce a fost…, ce ar fi putut sa faca daca… sau ce ar fi putut deveni. Cu toate acestea, trecutul a fost si viitorul inca nu s-a intamplat. Oricat de mult timp am petrece gandindu-ne sau contempland la oricare din cele doua, acest lucru nu schimba cu nimic momentul prezent.
Un lucru foarte interesant este faptul ca lucrurile frumoase din viitor depind de capacitatea noastra de a ne concentra pe ceea ce facem acum, astazi. Ceea ce avem nevoie cu adevarat este sa traim mai mult in momentul prezent. Evita sa fii cu mintea in vacanta atunci cand muncesti si evita sa te gandesti la sarcinile care se aduna la munca atunci cand esti in vacanta. Traieste pentru ceea ce are loc acum si observa frumusetea care se dezvaluie in fata ochilor tai.
5. Incerci sa controlezi incontrolabilul
Daca tot incerci sa controlezi totul in jurul tau si apoi te ingrijorezi pentru lucrurile pe care nu le poti controla, exista o sansa destul de mare sa ajungi sa traiesti o viata plina de frustrare si tristete.
Unele lucruri sunt pur si simplu in afara controlului nostru insa ceea ce poti controla 100% este modul in care reactionezi fata de ceea ce se intampla. Viata fiecaruia dintre noi are aspecte pozitive cat si aspecte negative. Faptul ca esti sau nu fericit depinde foarte mult de lucrurile asupra carora iti indrepti atentia. Cel mai bun lucru pe care poti sa-l faci este sa renunti la lucrurile pe care nu le poti controla si sa-ti investesti energie in aspectele asupra carora ai control, cum ar fi atitudinea ta.
6. Iti amani mereu obiectivele care sunt importante pentru tine
Unii oameni viseaza cum ar fi sa aiba succes in timp ce altii se trezesc si muncesc pentru asta. Toate acestea sunt obiceiuri si sunt momente in care schimbarea si capacitatea de a trece la actiune par sa nu apara chiar atunci cand avem nevoie de ele. Revino cu mintea in momentul prezent si da-ti seama cat de important este sa ai disciplina. Atunci cand tot amani sa faci ceva, risti ca cel lucru sa devina mai greu de facut si nici sa nu-ti mai vina sa-l mai faci.
Si nimic nu-i mai stresant decat o sarcina neterminata care te tot sacaie de undeva din spatele mintii. Secretul in toata treaba asta este pur si simplu sa te apuci de acea sarcina. Doar cat te apuci de ea, este de cele mai multe ori suficient pentru a prinde destula inertie astfel incat sa o duci pana la capat. Asa ca lasa deoparte pentru moment punctul final in care vrei sa ajungi si concentreaza-ti atentia pe primul pas. Spune-ti asa: “Aleg sa incep aceasta sarcina facand un prim pas marunt, indiferent cat de bun sau mai putin bun este acesta.” Toti acesti pasi mici se vor aduna si vei ajunge sa observi anumite schimbari destul de repede.
7. Ii critici pe ceilalti
Negativitatea pe care o proiectezi catre ceilalti oameni va ajunge sa-ti deterioreze capacitatea de a fi fericit. Atunci cand te simti confortabil cu imperfectiunile pe care le ai, cel mai probabil ca nu te vei mai simti ofensat atunci cand observi imperfectiuni la oamenii din jur. Asa ca evita sa te mai ingrijorezi pentru defectele pe care le vezi la toata lumea si concentreaza-ti atentia asupra ta. Lasa ca dezvoltarea si imbunatatirea constanta din viata ta sa te tina atat de ocupat incat sa nu mai ai timp sa-i critici pe cei din jur.
8. Tot eviti sa faci o schimbare
Lumea din jurul nostru este intr-o schimbare continua. Cu fiecare apus si cu fiecare rasarit, cu fiecare clipa care trece, universul se schimba in mod constant si cu toate acestea, cei mai multi dintre noi prefera sa ramana intr-o zona confortabila. Daca vrei sa fii fericit, este un lucru vital sa inveti sa accepti ca singurul lucru care ramane constant indiferent de cat de mult timp trece, este schimbarea. Pentru ca doar atunci cand te schimbi, evoluezi si incepi sa observi noi optiuni pe care nu le vedeai inainte.
Aminteste-ti mereu ca oricat de buna sau de rea este situatia in care esti acum, cu siguranta ca se va schimba. Pe acest lucru te poti baza mereu. Asa ca nu-ti ramane decat sa accepti ceea ce este si sa-ti dai seama ca totul se intampla cu un motiv anume. Chiar daca in prima faza nu este usor sau foarte evident, pana la urma va merita calatoria pe care ai parcurs-o.
9. Dai vina pe altii si iti gasesti mereu scuze
Evita sa mai dai vina pe alte persoane pentru ceea ce ai sau pentru ceea ce nu ai in viata ta, pentru ceea ce simti sau pentru ceea ce nu simti. Cand dai vina pe ceilalti pentru lucrurile prin care treci, atunci nu-ti asumi responsabilitatea si practic lasi problema sa perpetueze. Evita sa mai oferi puterea pe care tu o ai asupra vietii tale altor persoane si asuma-ti responsabilitatea pentru ceea ce se intampla in interiorul tau. Dand vina pe cei din jur nu faci decat sa-ti gasesti scuze si facand acest lucru deja ai facut primul pas catre esec. Doar tu esti responsabil de deciziile pe care le iei si modul in care te simti.
10. Nu esti recunoscator pentru ceea ce ai
Initial, s-ar putea ca nu toate piesele de puzzle sa se potriveasca. Cu trecerea timpului iti vei da seama ca de fapt acestea se potrivesc; chiar perfect. Asa ca fii recunoscator pentru lucrurile care nu au functionat asa cum te asteptai pentru ca tocmai au facut loc pentru lucrurile care vor functiona. Multumeste-le oamenilor care au plecat de langa tine pentru ca tocmai au facut loc celor care vor ramane.
Indiferent daca lucrurile prin care treci sunt bune sau mai putin bune, trezeste-te in fiecare zi fiind recunoscator pentru viata ta. Undeva in aceasta lume, cineva lupta cu disperare sa ramana in viata. In loc sa te gandesti la lucrurile pe care nu le ai, indreapta-ti atentia asupra tuturor lucrurilor pe care le ai si pe care altcineva nu le are.
No comments!
There are no comments yet, but you can be first to comment this article.