Dinastia Han a durat aproximativ două sute de ani (202BC-220AD). Lecţia principală pe care împăraţii Han au învăţat-o de la dinastia Qin (care a existat doar timp de cincisprezece ani înainte de înlocuirea ei cu dinastia Han) a fost că forţa putea fi folosită pentru a cuceri alte ţări, dar nu pentru a le guverna. Guvernarea etică este singura modalitate pentru a menţine o dinastie la putere.
În perioada dinastiei Han a fost fondat sistemul chinez politic, legal, instituţional şi filozofic. Dinastia a inclus două perioade: Han de Vest şi Han de Est. În timpul dinastiei Han de Vest, a existat o perioadă lungă de prosperitate şi chinezii erau recunoscuţi ca poporul Han. De atunci, expresiile "oamenii Han", "caracterul Han" şi "costumele Han" se utilizează până în prezent.
Împăratul Wen (202-157BC) a fost cel de-al cincilea împărat al dinastiei Han. El a condus ţara timp de 23 de ani. În această perioadă, oamenii se bucurau de o viaţă paşnică şi prosperă. Acesta a fost punctul de cotitură pentru dinastia Han, transformând situaţia economică a naţiunii sfâşiate de război într-o economie în expansiune. Bunăvoinţa împăratului Wen s-a reflectat în multe moduri. Prezentăm în acest articol cinci dintre ele.
Împăratul Wen a abolit pedeapsa cu mutilarea fizică şi vina prin asociere. El considera că legile au fost stabilite pentru guvernarea ţării, descurajarea infracţiunilor şi ghidarea persoanelor spre un comportament bun. În cazul în care autorul unei infracţiuni era sancţionat conform legii, alţi nevinovaţi nu ar fi trebuit să fie implicaţi. În plus, atâta timp cât legile şi reglementările sunt corecte, oamenii vor fi imparţiali; aplicarea corectă a normelor îi face pe oameni să creadă în ele.
Wen a ordonat familiilor nobile care trăiau în capitală să revină la proprietăţile lor de la ţară, astfel încât ţăranii să nu fie obligaţi să transporte provizii la distanţe lungi. Pe de altă parte, nobilimea ar fi fost capabilă să joace un rol determinant în societate, gestionând comunităţile locale.
Împăratul a dus un stil de viaţă foarte modest. Îmbrăcămintea pe care o purta de obicei, era de calitate medie şi nu era…
Pentru a citi in continuare articolul intrati aici.
No comments!
There are no comments yet, but you can be first to comment this article.