Mi s-a intamplat sa stau de vorba cu un membru din familie cu care nu ma mai vazusem de ceva vreme si desi era incantata sa ma vada, in timp ce se derula conversatia am observat ca modul in care zambeste, desi era cu toata gura, era de putine ori autentic. Emotiile incepusera sa iasa la suprafata.

 

Zambetul este folosit de cele mai multe ori ca un gest de politete pentru a masca alte emotii, insa aceste zambete “sociale” implica doar gura. Daca nu esti cu adevarat fericit sau iti place ceva, este destul de dificil sa creezi un zambet adevarat: acela in care se incretesc colturile ochilor si in care ti se lumineaza fata.

 

Observand acest lucru, ma asteptam ca in orice moment conversatia sa o ia in directia unui subiect problematic sau mai putin placut. Nu a trecut prea mult timp si subiectul a iesit singur la iveala.

 

Cand vine vorba de limbajul corpului, exista un set de gesturi care sunt identice in toate culturile: cele sapte emotii de baza pe care oamenii din toata lumea le exprima, le recunosc si fata de care reactioneaza in acelasi mod. Aceastea au fost descoperite si puse in categorii de Paul Ekman si colegii sai de la Universitatea California din San Francisco. Aceste expresii emotionale universale sunt: fericire, furire, frica, suparare, surpriza, dezgust si dispret. Uite cum poti sa le identifici:

 

Fericire: muschii pometilor sunt ridicati, ochii se ingusteaza, apar liniute la colturile ochilor, colturile gurii se indreapta in sus;

 

Furie: sprancele sunt aduse impreuna si sunt indreptate in jos, pleoapele inferiore sunt tensionate, privirea este fixa si ochii parca stralucesc, buzele sunt stranse si barbia incordata.

 

Frica: sprancele se apropie una de cealalta si se ridica, pleoapele superioare se ridica, pleoapele inferioare devin tensionate si buzele se intind pe directia orizontala.

 

Suparare: pleoapele sunt lasate in timp ce colturile interioare ale sprancenelor se ridica iar in cazuri de tristete profunda, acestea se apropie mai mult. De asemenea, colturile gurii sunt indreptate in jos.

 

Surpriza: sprancenele sunt ridicate, exista o usoara ridicare a pleoapelor superioare si mandibula este lasata in jos, avand gura mai mult sau mai putin deschisa.

 

Dezgust: nasul se ingreteste, buza de sus se ridica si colturile gurii sunt indreptate in jos.

 

Dispret: aceasta este singura expresie unilaterala. Fie ca este vorba de partea stanga sau partea dreapta a fetei, se contracta muschii obrazului si coltul gurii de pe acea parte este indreptat in sus.

 

Oricand cineva simte intens aceste emotii, acestea vor fi foarte evidente pe chipul acestei persoane si pot sa dureze chiar si 4 secunde. Expresiile subtile sunt emotii care sunt simtite la o intensitate mai mica sau emotii care abia incep sa-si faca aparitia. Micro expresiile pot avea loc chiar si intr-un sfert de secunda si ii pot oferi unui observator un moment clar in care poate sa vada starea ta emotionala adevarata.

 

Am vazut multe situatii in care colegi de munca isi arunca priviri scurte de furie sau dezgust, reactii care arata de fapt ceea ce simt unii pentru ceilalti. Cel mai simplu este sa-ti indrepti  atentia catre ochi pentru ca muschii din jurul acestora iti vor spune din prima in ce stare emotionala se afla persoana din fata ta. Ei reprezinta acea parte a fetei care reactioneaza chiar inainte de a fi constient de modul in care te simti in legatura cu ceva anume, fie ca a fost spus sau presupus.

 

De cele mai multe ori, emotiile care nu sunt autentice pot fi identificate prin urmatoarele comportamente:

 

1. O expresie a fetei care nu foloseste toti muschii fetei specifici acelei expresii este de cele mai multe ori falsa. Un exemplu este cel pe care l-am dat la inceput, in care zambetul includea doar gura insa nu si muschii ochilor.

 

2. Expresiile fetei sunt simetrice (cu exceptia dispretului). Tocmai de aceea, daca vezi o expresie asimetrica, atunci ceva este suspect.

 

3. Daca o expresie a fetei dureaza mai mult de 5 secunde, atunci este foarte posibil ca emotia sa nu fie simtita cu adevarat. Expresiile autentice dureaza doar cateva secunde.

 

Chiar daca reusesti sa-ti maschezi emotiile, publicul tot va sti ca ceva nu este in regula. La Universitatea Stanford s-a facut un studiu asupra reprimarii emotiilor care scoate in evidenta un motiv surprinzator pentru care este dificil sa ascunzi modul in care te simti cu adevarat: efortul necesar pentru a suprima o emotie vine cu un consum destul de mare fizic si psihologic. Persoanele care au fost puse sa-si ascunda emotiile au spus ca se simteau rau fizic, nu-si putea mentine atentia si avea mintea mereu preocupata. De asemenea, acestia inregistrau o crestere a tensiunii arteriale.

 

O alta descoperire chiar suprinzatoare este ca si cei care-i urmareau pe subiectii care isi ascundeau emotiile au inregistrat o crestere a tensiunii arteriale. Practic, atunci cand vrei sa ascunzi modul in care te simti, vei crea o tensiune in corp care va fi simtita si de public.

 

Chiar si copii mici isi dau seama atunci cand nu esti autentic. Cercetatorii din domeniul psihologiei de la Universitatea Concordia au demonstrat ca bebelusi chiar si de 18 luni pot detecta daca emotiile unei persoane sunt justificabile intr-un anumit context. De asemenea, bebelusii au aratat empatie catre persoana din fata lor doar atunci cand expresia de tristete de pe fata acesteia era autentica.

 

La munca, acasa sau atunci cand esti cu prietenii, treci prin tot felul de emotii. Cel mai bine este sa fii transparent si sincer. Facand acest lucru permiti limbajului corpului tau sa se alinieze intr-un mod autentic astfel incat sa reflecte deschiderea ta emotionala catre cei din jur. Daca incerci sa maschezi sau sa falsifici modul in care te simti, este foarte probabil ca cei cu care interactionezi (echipa, prietenii, familia, seful, colegii) sa-si dea seama imediat de ceea ce faci.

 

Spune si altora!