YanYing a fost un prim-ministru faimos datorită isteţimii şi onestităţii sale, care a servit consecutiv trei Duci ai statului Qi în perioada de Primăvară şi Toamnă.

 

Istoria afirmă că e vremuri, ducele Qi era în sinea lui mândru de un ministru slugarnic şi lăuda armonia de la curte. La aceasta Yan Ying a răspuns: "Acest ministru îţi este servil indiferent dacă ai dreptate sau nu. Nu este "armonie ", ci "duplicat". Prea multă linguşire îţi poate stimula aroganţa. Ce beneficiu ar aduce asta statului nostru? Servilismul lui este ca şi cum ai turna apă peste apă, niciun gust, ca şi cum mai multe instrumente muzicale sunt într-un singur ton, nu există niciun farmec." Auzind acestea, ducele Qi a spus: "Nu e de mirare că YanYing are reputaţia că este curajos şi loial faţă de stat. Sunt norocos să am un asemenea ministru loial".

 

În ciuda staturii sale mici, YanYing era un orator de renume, cu replici isteţe. Când Yan Ying a vizitat statul Chu în calitate de ambasador al statului Qi, ducele de Chu a planificat să-l umilească închizând porţile principale ale oraşului şi rugându-l pe Yan Ying să se târască printr-o mică gaură în zidul oraşului. Yang Ying glumind a spus: "Poate Ducele de Chu să-mi confirme că vizitez un stat de câini? Dacă e aşa, mă voi târî prin această gaură pentru câini". Auzind acestea, Ducele a fost nevoit să…

 

Pentru a citi in continuare articolul intrati aici.

libris.ro%20

Spune si altora!